11 De aceea, nimeni să nu-l disprețuiască. Trimiteți-l mai departe, ca să poată veni la mine, pentru că eu îl aștept împreună cu frații.
12 Cu privire la fratele Apolos, l-am rugat stăruitor să vină la voi, împreună cu frații. El însă n-a dorit să vină acum, ci va veni atunci când va avea o ocazie potrivită.
13 Vegheați, stați fermi în credință, fiți bărbați, fiți tari!
14 Tot ceea ce faceți să faceți cu dragoste.
15 Vă dau un îndemn, fraților: știți despre cei din casa lui Stefanas, că ei sunt cel dintâi rod al Ahaiei și că s-au dat pe ei înșiși pentru a-i sluji pe sfinți.
16 Supuneți-vă unor astfel de oameni și fiecăruia care lucrează și trudește împreună cu ei!
17 Mă bucur de venirea lui Ștefanas, a lui Fortunatus și a lui Ahaicus, pentru că ei, în lipsa voastră, v-au ținut locul.