7 Cine a fost vreodată în armată pe cheltuiala lui? Cine plantează o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu bea din laptele turmei?
8 Oare spun eu acestea doar dintr-o perspectivă omenească? Nu spune și Legea la fel?
9 În Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul.“ Oare doar pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
10 Sau o spune și cu privire la noi? Lucrul acesta a fost scris și pentru noi. Când plugarul ară și treierătorul treieră, trebuie să o facă cu speranța că vor avea parte de roade.
11 Dacă noi am semănat printre voi bunurile duhovnicești, este mare lucru dacă secerăm de la voi lucruri materiale?
12 Dacă alții au acest drept de la voi, oare noi nu-l avem și mai mult? Cu toate acestea, nu ne-am folosit de acest drept, ci îndurăm totul, pentru a nu pune vreo piedică în calea Evangheliei lui Cristos.
13 Nu știți că cei care slujesc în Templu își primesc hrana de la Templu, iar cei care slujesc la altar își primesc partea din jertfe?