1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia:
2 har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei încurajări,
4 Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înșine suntem încurajați de Dumnezeu.
5 Așa cum suferințele lui Cristos abundă în noi, tot astfel, prin Cristos, suntem încurajați din abundență.
6 Dacă noi avem necazuri, este pentru încurajarea și mântuirea voastră; dacă noi suntem încurajați, este pentru încurajarea voastră, care vă ajută să răbdați aceleași suferințe pe care le răbdăm și noi.