1 Eu însumi, Pavel, vă îndemn, prin blândețea și bunătatea lui Cristos – eu, care sunt blând când sunt cu voi, dar plin de curaj când sunt departe de voi –
2 vă rog ca, atunci când sunt prezent, să nu fie nevoie să-mi arăt curajul de a-i înfrunta pe cei ce consideră că noi trăim după fire!
3 Noi, deși trăim în fire, nu ne luptăm potrivit cu firea.
4 Căci armele noastre de luptă nu sunt firești, ci sunt făcute puternice de Dumnezeu pentru a dărâma fortărețe. Noi răsturnăm argumentele
5 și orice înălțime semeață care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, și orice gând îl facem sclav ascultării de Cristos.
6 Suntem gata să pedepsim orice act de neascultare, odată ce ascultarea voastră este deplină.
7 Voi vă uitați la înfățișarea exterioară. Dacă cineva este convins că este al lui Cristos, el însuși ar trebui să ia în considerare faptul că, așa cum el este al lui Cristos, la fel suntem și noi.
8 Chiar dacă mă laud ceva mai mult cu autoritatea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o pentru zidirea și nu pentru dărâmarea voastră, nu-mi va fi rușine de ea,
9 pentru că nu vreau să par, prin scrisorile mele, ca unul care vrea să vă înspăimânte.
10 Unii spun: „Scrisorile lui sunt cu greutate și puternice, dar când este prezent, este slab și cuvântul lui este disprețuit.“
11 Astfel de oameni ar trebui să ia în considerare că ceea ce spunem în scrisori, când suntem absenți, este și în faptă când suntem prezenți.
12 Noi n-ar trebui să îndrăznim să ne clasificăm sau să ne comparăm cu cei care se recomandă singuri, însă, când ei se măsoară unul cu altul și se compară unul cu altul, nu dau dovadă de înțelepciune.
13 Noi însă nu ne lăudăm peste măsură, ci în măsura limitelor pe care ni le-a încredințat Dumnezeu, măsură care se întinde chiar și până la voi.
14 Nu ne întindem dincolo de ea, ca și cum n-am fi ajuns până la voi, căci am venit primii la voi cu Evanghelia lui Cristos.
15 Nu ne lăudăm dincolo de limite, adică cu ostenelile altora, ci nădejdea noastră este că, așa cum credința voastră crește, sfera noastră de lucru între voi va fi lărgită și mai mult,
16 ca să putem vesti Evanghelia în țările de dincolo de voi, fără să ne lăudăm cu o lucrare deja făcută în sfera de lucru a altuia.
17 Însă „Cel ce se laudă să se laude în Domnul.“
18 Fiindcă nu cel ce se recomandă singur este aprobat, ci cel pe care Domnul îl recomandă.