2 Sunt gelos cu gelozia lui Dumnezeu, căci v-am logodit cu un bărbat, pentru a vă înfățișa ca pe o fecioară curată lui Cristos.
3 Mi-e teamă însă că, așa cum șarpele a înșelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre vor fi pervertite de la sinceritatea și curăția față de Cristos.
4 Căci dacă cineva vine și vă predică un alt Isus decât Cel pe Care vi L-am predicat noi, sau dacă voi primiți un alt duh decât Cel pe Care L-ați primit, sau o altă evanghelie decât cea pe care ați primit-o, voi îngăduiți cu ușurință toate acestea!
5 Eu consider că nu le sunt inferior în nici o privință acelor „apostoli deosebiți“.
6 Chiar dacă sunt neinstruit în vorbire, nu sunt însă și în cunoaștere; și v-am arătat aceasta în orice fel și în toate lucrurile.
7 Sau am făcut oare un păcat, umilindu-mă pentru ca voi să fiți înălțați, întrucât v-am vestit Evanghelia lui Dumnezeu în dar?
8 Am împovărat alte biserici, primind plată de la ele, ca să vă slujesc vouă,