7 chiar având în vedere caracterul nemaipomenit al acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un țepuș în carne, un mesager al lui Satan, ca să-mi facă rău și astfel să nu mă îngâmf.
8 De trei ori I-am cerut Domnului să mi-l ia.
9 Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în slăbiciune.“ Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să poată locui în mine.
10 De aceea, eu sunt mulțumit în slăbiciuni, în insulte, în greutăți, în persecuții și necazuri, de dragul lui Cristos, pentru că atunci când sunt slab, sunt puternic.
11 Am ajuns nebun; voi m-ați forțat! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi, căci nu le sunt cu nimic inferior acestor „apostoli minunați“, măcar că eu sunt nimic.
12 Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât semne, cât și fapte puternice și minuni.
13 Ați fost tratați mai rău decât alte biserici prin faptul că numai pentru voi n-am fost niciodată o povară? Iertați-mi această nedreptate!