8 De aceea, vă îndemn să vă declarați iarăși dragostea față de el.
9 Căci v-am scris și ca să vă pun la încercare și să văd dacă sunteți ascultători în toate.
10 Pe cine iertați voi, îl iert și eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezența lui Cristos,
11 ca să nu dăm câștig de cauză lui Satan, pentru că noi nu suntem în necunoștință de planurile lui.
12 Când am venit la Troa pentru Evanghelia lui Cristos și mi-a fost deschisă o ușă în Domnul,
13 n-am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l-am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi-am luat rămas bun de la ei și m-am dus în Macedonia.
14 Îi mulțumim însă lui Dumnezeu, Care ne conduce întotdeauna la biruință, în Cristos, și răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoașterii Lui.