7 Dar noi avem această bogăție în niște vase de lut, pentru a arăta că această putere nemaipomenită Îi aparține lui Dumnezeu și nu vine de la noi.
8 Suntem asupriți în orice fel, dar nu zdrobiți, luați prin surprindere, dar nu disperați,
9 persecutați, dar nu părăsiți, trântiți la pământ, dar nu distruși,
10 purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie văzută în trupurile noastre.
11 Căci noi, care suntem vii, suntem întotdeauna dați la moarte datorită lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie văzută în trupul nostru muritor.
12 Astfel, în noi lucrează moartea, iar în voi viața.
13 Însă, fiindcă avem același duh al credinței, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“, și noi credem, și de aceea vorbim.