1 Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiateprintre neamuri: salutări!
2 Frații mei, să priviți ca o mare bucurie atunci când vă confruntați cu felurite încercări,
3 căci știți că încercarea credinței voastre produce răbdare.
4 Dar răbdarea trebuie să-și ducă la desăvârșire lucrarea, ca să fiți desăvârșiți și întregi, fără să vă lipsească nimic.
5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate și fără să mustre, și ea îi va fi dată.
6 Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască, căci cel ce se îndoiește este ca valul mării, purtat de vânt și dus încoace și încolo.
7 Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul,