Iacov 5 NTR

Ascultați, bogaților!

1 Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și jeliți-vă din pricina nenorocirilor care vin peste voi!

2 Bogățiile voastre au putrezit, iar hainele voastre sunt mâncate de molii.

3 Aurul și argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră și vă va mânca trupurile ca focul. Ați adunat bogății în zilele de pe urmă.

4 Iată că plata pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, lucrătorilor care v-au secerat câmpurile strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului Oștirilor!

5 Ați trăit pe pământ în lux și în plăceri, v-ați hrănit inimile într-o zi de măcel.

6 L-ați condamnat și l-ați omorât pe cel drept, care nu vi se împotrivea.

Răbdare în suferință

7 Prin urmare, fiți răbdători, fraților, până la venirea Domnului! Iată că fermierul așteaptă rodul prețios al pământului, având răbdare cu el, până când primește ploaie timpurie și târzie.

8 Fiți și voi răbdători, întăriți-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape!

9 Nu murmurați unii împotriva altora, fraților, ca să nu fiți judecați! Iată, Judecătorul stă chiar la uși!

10 Fraților, luați-i ca exemplu de suferință și răbdare pe profeții care au vorbit în Numele Domnului.

11 Iată, noi îi considerăm fericiți pe cei ce au perseverat. Ați auzit de perseverența lui Iov și ați văzut care a fost scopul Domnului, căci Domnul este plin de îndurare și milostiv.

12 Mai presus de toate, frații mei, să nu jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici printr-un alt fel de jurământ, ci „Da“ al vostru să fie „Da“, iar „Nu“ să fie „Nu“, ca să nu cădeți sub judecată.

Rugăciunea făcută cu credință

13 Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul voios? Să cânte cântări de laudă!

14 Este vreunul dintre voi bolnav? Să-i cheme pe bătrânii bisericii, ei să se roage pentru el și să-l ungă cu untdelemn în Numele Domnului.

15 Rugăciunea făcută cu credință îl va face bine pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși, iar dacă a săvârșit păcat, va fi iertat.

16 Așadar, mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Rugăciunea fierbinte a celui drept este foarte puternică.

17 Ilie era un om de aceeași natură cu noi; el s-a rugat cu ardoare să nu plouă și n-a plouat peste țară timp de trei ani și șase luni.

18 S-a rugat apoi din nou și cerul a dat ploaie, iar pământul și-a adus rodul.

19 Frații mei, dacă vreunul dintre voi se rătăcește de la adevăr și este adus înapoi de altul,

20 să știți că acela care aduce înapoi un păcătos din calea lui rătăcită îi va salva sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate.

Capitolele

1 2 3 4 5