19 spunând: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Să beau eu sângele bărbaților acestora care și-au pus viața în primejdie? Căci ei și-au pus viața în primejdie aducând apa.“ Și n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.
20 Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a ridicat sulița împotriva a trei sute de dușmani și i-a omorât. Și astfel el și-a câștigat un renume alături de cei trei.
21 Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei.
22 Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel, care a făcut mari isprăvi. El i-a ucis pe doi dintre cei mai viteji moabiți, iar într-o zi în care ninsese, a coborât într-o fântână unde a omorât un leu.
23 A mai omorât, de asemenea, și un egiptean, un bărbat a cărui înălțime era de cinci coți. Egipteanul era înarmat cu o suliță cât sulul unui țesător; Benaia s-a dus înspre el doar cu un toiag. El a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță.
24 Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, devenind la fel de vestit ca cei trei viteji.
25 Era mai respectat decât ceilalți treizeci, însă nu s-a ridicat la înălțimea celor trei. David l-a numit conducătorul gărzii sale personale.