1 Cronici 26 NTR

Breasla portarilor

1 Cetele portarilor au fost: dintre korahiți: Meșelemia, fiul lui Kore, dintre fiii lui Asaf;

2 Meșelemia a avut ca fii pe: Zaharia, întâiul născut; Iediael, al doilea; Zebadia, al treilea; Iatniel, al patrulea;

3 Elam, al cincilea; Iehohanan, al șaselea; Elioenai, al șaptelea;

4 Obed-Edom a avut și el ca fii pe: Șemaia, întâiul născut; Iehozabad, al doilea; Ioah, al treilea; Sacar, al patrulea; Netanel, al cincilea;

5 Amiel, al șaselea; Isahar, al șaptelea; Peuletai, al optulea (căci Dumnezeu îl binecuvântase).

6 Și fiului său Șemaia i s-au născut fii care au ajuns conducători în familiile lor, căci erau bărbați viteji.

7 Fiii lui Șemaia au fost: Otni, Refael, Obed, Elzabad, – ale cărui rude erau oameni viteji, – Elihu și Semachia.

8 Toți aceștia au fost urmașii lui Obed-Edom, atât ei, cât și fiii și rudele lor fiind bărbați viteji, plini de putere pentru slujire – erau șaizeci și doi de urmași ai lui Obed-Edom.

9 Fiii și frații lui Meșelemia, oameni viteji și ei, erau în număr de optsprezece.

10 Hosa, dintre fiii lui Merari, a avut și el ca fii pe: Șimri era căpetenie, chiar dacă nu era întâi născut, căci așa l-a pus tatăl său;

11 Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea (toți fiii și frații lui Hosa erau în număr de treisprezece).

12 Cetele acestea de portari, potrivit căpeteniilor lor, aveau, la fel ca rudele lor, responsabilitatea de a sluji la Casa Domnului.

13 Au aruncat sorții pentru cei mici și pentru cei mari, potrivit familiilor lor, pentru fiecare poartă în parte.

14 Partea de răsărit i-a căzut la sorți lui Șelemia. Fiului său Zaharia, un sfetnic chibzuit, i-a căzut la sorți partea de nord.

15 Lui Obed-Edom – partea de sud, iar fiilor săi – magaziile.

16 Lui Șupim și lui Hosa – partea de apus cu Poarta Șalechet, pe drumul principal care duce în sus. O strajă era în fața alteia.

17 La răsărit se aflau șase leviți, la nord se aflau patru în fiecare zi, la sud – patru în fiecare zi, iar la magazii – câte doi o dată.

18 La apus, lângă colonadă, se aflau patru pentru drumul principal, și doi – pentru colonadă.

19 Acestea sunt cetele de portari, dintre fiii korahiților și urmașii lui Merari.

20 Levitul Ahia era responsabil de vistieriile Casei lui Dumnezeu și de depozitele pentru lucrurile sfinte.

21 Urmașii lui Ladan, adică fiii gherșoniților proveniți din Ladan, căpeteniile familiilor provenite din gherșonitul Ladan, erau: Iehieli

22 și fiii lui Iehieli – Zetam și Ioel, fratele lui; ei erau responsabili de magaziile Casei Domnului.

23 Dintre amramiți, ițhariți, hebroniți și uzieliți,

24 Șubael, un urmaș al lui Gherșom, fiul lui Moise, era supraveghetorul depozitelor.

25 Rudele lui prin Eliezer au fost: fiul acestuia, Rehabia, fiul lui Isaia, fiul lui Ioram, fiul lui Zicri, fiul lui Șelomit.

26 Acest Șelomit împreună cu rudele lui erau responsabili de toate depozitele cu lucrurile sfinte, care fuseseră închinate de regele David, de căpeteniile familiilor, adică de căpeteniile peste mii și peste sute, și de conducătorii oștirii.

27 Ei le închinaseră din prada de război pentru întreținerea Casei Domnului.

28 Tot ceea ce fusese închinat de văzătorul Samuel, de Saul, fiul lui Chiș, de Abner, fiul lui Ner și de Ioab, fiul Țeruiei, toate aceste lucruri sfinte, se aflau în grija lui Șelomit și a rudelor sale.

29 Dintre ițhariți, lui Chenania și fiilor săi li s-au încredințat slujbe în afara Templului, ca dregători și judecători peste Israel.

30 Dintre hebroniți, Hașabia și rudele sale, bărbați viteji în număr de o mie șapte sute, supravegheau Israelul de dincolo de Iordan, în tot ce ține de lucrarea Domnului și de slujba regelui.

31 În ce-i privește pe hebroniți, Ieria era căpetenia hebroniților, potrivit genealogiilor familiilor lor; în al patruzecilea an al domniei lui David, s-au făcut cercetări cu privire la ei și s-au găsit printre ei bărbați viteji la Iazer, în Ghilad.

32 Rudele lui Ieria, bărbați viteji, erau în număr de două mii șapte sute de căpetenii peste familii. Regele David i-a pus supraveghetori peste rubeniți, peste gadiți și peste jumătate din seminția lui Manase, în tot ce ține de lucrurile lui Dumnezeu și de lucrurile regelui.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29