1 David s-a sfătuit cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu toți conducătorii.
2 După aceea David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă credeți că este bine și dacă lucrul acesta vine de la Domnul , Dumnezeul nostru, să ne împărțim și să dăm de știre fraților noștri care au rămas în toate regiunile lui Israel, chiar și preoților și leviților din cetățile care au pășuni, ca să se strângă la noi
3 și să aducem Chivotul Dumnezeului nostru la noi, căci pe vremea lui Saul nu am căutat să aflăm despre el.“
4 Toată adunarea a fost de acord să se facă astfel, căci hotărârea aceasta a părut dreaptă întregului popor.