6 dintre merariți: conducătorul Asaia și rudele sale – două sute douăzeci;
7 dintre gherșoniți: conducătorul Ioel și rudele sale – o sută treizeci;
8 dintre urmașii lui Elițafan: conducătorul Șemaia și rudele sale – două sute;
9 dintre urmașii lui Hebron: conducătorul Eliel și rudele sale – optzeci;
10 dintre urmașii lui Uziel: conducătorul Aminadab și rudele sale – o sută doisprezece.
11 David i-a chemat pe preoții Țadok și Abiatar, pe leviții Uriel, Asaia, Ioel, Șemaia, Eliel și Aminadab
12 și le-a zis: „Voi sunteți căpeteniile familiilor leviților. Sfințiți-vă, voi și rudele voastre, ca să aduceți Chivotul Domnului , Dumnezeul lui Israel, în locul pe care i l-am pregătit.