21 Apoi Hețron a intrat la fiica lui Machir, tatăl lui Ghilad. El avea șaizeci de ani când a luat-o de soție. Ea i l-a născut pe Segub.
22 Lui Segub i s-a născut Iair. Acesta a avut douăzeci și trei de cetăți în țara Ghilad.
23 Gheșuriții și arameii i-au luat Havot-Iair împreună cu cetatea Chenat și satele dimprejurul ei – în total șaizeci. Toți aceștia sunt urmașii lui Machir, tatăl lui Ghilad.
24 După moartea lui Hețron în Caleb-Efrata, Abia, soția lui Hețron, i l-a născut pe Așhur, tatăl lui Tekoa.
25 Fiii lui Ierahmeel, întâiul născut al lui Hețron, au fost: Ram, întâiul lui născut, apoi Buna, Oren, Oțem și Ahia.
26 Ierahmeel a mai avut o soție care se numea Atara. Ea este mama lui Onam.
27 Fiii lui Ram, întâiul născut al lui Ierahmeel, au fost: Maaț, Iamin și Echer.