1 David a strâns la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de proprietățile și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu ofițerii, vitejii și toți războinicii oștirii.
2 Regele David s-a ridicat în picioare și a zis: „Ascultați-mă, frații mei și poporul meu! Mă gândeam să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul Legământului cu Domnul și ca așternut al picioarelor Dumnezeului nostru; chiar mă pregăteam să o zidesc.
3 Dumnezeu mi-a zis însă: «Nu tu vei zidi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge.»
4 Domnul , Dumnezeul lui Israel, m-a ales pe mine din toată familia mea ca să fiu rege peste Israel pe vecie, căci El a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iuda a ales familia mea, iar dintre fiii tatălui meu Lui i-a plăcut să mă aleagă pe mine ca să domnesc peste tot Israelul.
5 Apoi dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul regatului Domnului , peste Israel.
6 El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, el Îmi va zidi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată.