20 Apoi David i-a zis întregii adunări: „Binecuvântați pe Domnul , Dumnezeul vostru!“ Și toată adunarea a binecuvântat pe Domnul , Dumnezeul strămoșilor lor; ei s-au închinat cu toții, plecându-se înaintea Domnului și a regelui.
21 În ziua următoare au adus jertfe Domnului și au oferit ca arderi de tot Domnului o mie de boi, o mie de berbeci și o mie de miei, împreună cu jertfe de băutură și o mulțime de alte jertfe aduse din partea întregului Israel.
22 În ziua aceea au mâncat și au băut în prezența Domnului cu mare bucurie, l-au făcut rege a doua oară pe Solomon, fiul lui David, și l-au uns drept conducător alDomnului , iar pe Țadok – ca preot.
23 Solomon s-a așezat pe tronul Domnului , ca să domnească în locul lui David, tatăl său; el a avut izbândă și întregul Israel a ascultat de el.
24 Toate căpeteniile, vitejii și toți fiii regelui David, s-au supus regelui Solomon.
25 Domnul l-a înălțat pe Solomon înaintea întregului Israel și i-a făcut parte de o domnie mai strălucită decât a oricărui alt rege al lui Israel care a fost înainte de el.
26 David, fiul lui Ișai, a domnit peste întregul Israel.