2 nici chiar Iuda, care a fost vestit printre frații săi și din care a ieșit un conducător, nu are dreptul de întâi născut, fiindcă acesta îi aparține lui Iosif),
3 deci fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost: Enoh, Palu, Hețron și Carmi.
4 Urmașii lui Ioel au fost: fiul său, Șemaia; fiul acestuia, Gog, fiul acestuia, Șimei;
5 fiul acestuia, Mica; fiul acestuia, Reaia; fiul acestuia, Baal;
6 fiul acestuia, Beera, pe care Tiglat-Pileser l-a dus în captivitate. El fusese conducătorul rubeniților.
7 Rudele lui, potrivit clanurilor lor, așa cum sunt înscrise în genealogiile lor, au fost: căpetenia Ieiel, Zaharia
8 și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel. Bela locuia la Aroer, teritoriul lui întinzându-se până la Nebo și Baal-Meon.