1 Am venit în grădina mea, sora mea, mireasa mea; mi-am adunat smirna și mirodeniile, mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul și laptele. Mâncați, prieteni, și beți! Îmbătați-vă de dragoste, iubiților!
2 Eu adormisem, însă inima îmi era trează. Am auzit astfel vocea iubitului meu care bătea la poartă : „Deschide-mi, sora mea, draga mea, porumbița mea, desăvârșita mea! Capul îmi este acoperit de rouă și părul îmi este plin de umezeala nopții.“
3 Tocmai mi-am scos tunica, iarăși să mă îmbrac? Tocmai mi-am spălat picioarele, iarăși să mi le murdăresc?
4 Iubitul meu și-a întins mâna prin fereastră și atunci inima mea a început să-l dorească.