2 În acele zile eu, Daniel, eram în jale de trei săptămâni.
3 Nu am mâncat bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nu m-am uns deloc, până nu s-au împlinit cele trei săptămâni.
4 În ziua a douăzeci și patra a lunii întâi, mă aflam pe malul râului cel mare, care se cheamă Tigru.
5 Mi-am ridicat privirea, m-am uitat și iată că acolo era un bărbat îmbrăcat în in și încins la coapse cu un brâu de aur de Ufaz.
6 Trupul lui era asemenea crisolitului, fața lui – ca strălucirea fulgerului, ochii lui – ca torțele de foc, mâinile și picioarele lui – ca luciul bronzului lustruit, iar glasul său – ca vuietul mulțimii.
7 Numai eu, Daniel, am văzut viziunea; bărbații care erau cu mine nu au văzut-o, însă au fost cuprinși de o frică atât de mare, încât au luat-o la fugă pentru a se ascunde.
8 Astfel am fost lăsat singur, privind această mare viziune. Puterea m-a părăsit, culoarea feței mi s-a schimbat ca la un mort și am rămas fără vlagă.