17 Va avea de gând să vină cu toată puterea regatului său și va face o alianță cu el. Îi va da pe una din fiicele sale de soție, ca să-i distrugă regatul, dar lucrul acesta nu va reuși și nu-l va ajuta.
18 Apoi își va întoarce privirile înspre ostroave și va cuceri multe dintre ele, dar un comandant va pune capăt batjocurii lui, astfel încât aceasta se va răsfrânge asupra lui însuși.
19 El se va întoarce înspre fortărețele din țara lui, dar se va împiedica, va cădea și nu va mai fi găsit.
20 Cel ce-i va lua locul va trimite un colector de taxe, pentru a păstra splendoarea regatului. În câteva zile însă va fi zdrobit, și aceasta fără mânie și fără luptă.
21 În locul lui se va ridica un om disprețuit, căruia nu i s-a dat măreție regală. El va veni pe neașteptate și va pune mâna pe regat prin uneltiri.
22 Oștile cele copleșitoare la număr vor fi măturate dinaintea lui și vor fi zdrobite; la fel se va întâmpla și cu prințul legământului.
23 După ce se vor uni cu el prin alianță, el se va folosi de înșelăciune, se va ridica și va fi tare chiar și cu puțin popor.