31 Oștile trimise de el vor ocupa și vor profana Lăcașul și fortăreața, vor îndepărta jertfa continuă și vor așeza urâciunea pustiirii.
32 Îi va corupe prin lingușiri pe cei ce calcă legământul, dar cei din popor, care Îl cunosc pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari și vor rezista.
33 Înțelepții poporului îi vor învăța pe mulți, chiar dacă, pentru o vreme, unii din ei vor cădea prin sabie sau prin foc, în captivitate sau prădați.
34 Când vor cădea, vor primi puțin ajutor și mulți li se vor alătura fără a fi sinceri.
35 Unii dintre înțelepți vor cădea pentru a fi încercați, curățiți și albiți până la vremea sfârșitului, căci sfârșitul va fi doar la vremea hotărâtă.
36 Regele va face ce-i va plăcea. Se va mări și se va înălța deasupra oricărui zeu și va rosti lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor. El va reuși până când se va sfârși perioada mâniei, căci ce este hotărât se va împlini.
37 Nu va ține seamă nici de zeii strămoșilor lui, nici de cel dorit de femei. El nu va ține seamă de nici un zeu, ci se va mări pe sine însuși deasupra tuturor.