12 Când a auzit aceasta, împăratul s-a mâniat și, înfuriindu-se foarte tare, a poruncit să fie omorâți toți înțelepții Babilonului.
13 Decretul ieșise, înțelepții erau pe cale de a fi omorâți, iar gărzile îi căutau și pe Daniel și pe prietenii lui ca să-i omoare.
14 Atunci Daniel, cu prudență și discreție, s-a apropiat de Ariok, căpetenia gărzilor împăratului, care ieșise să-i omoare pe înțelepții Babilonului.
15 El la întrebat pe Ariok, comandantul împăratului: „De ce este atât de aspru decretul dat de împărat?“ Ariok i-a spus lui Daniel cum stau lucrurile.
16 Daniel s-a dus la împărat și l-a rugat să-i dea timp, pentru a-i putea spune interpretarea visului.
17 Apoi Daniel s-a dus acasă pentru a-i înștiința pe prietenii săi, Hanania, Mișael și Azaria, cu privire la lucrul acesta
18 și pentru a cere îndurare din partea Dumnezeului cerurilor cu privire la acest mister, astfel încât Daniel și prietenii lui, împreună cu restul înțelepților Babilonului, să nu piară.