33 Gambele ei erau din fier, iar picioarele – o parte din fier, o parte din lut.
34 În timp ce te uitai, a fost desprinsă o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, care a lovit statuia peste picioarele ei de fier și de lut și le-a sfărâmat.
35 Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul au fost sfărâmate împreună și au ajuns precum pleava din arie vara, la vânturat. Le-a luat vântul și nici o urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul.
36 Acesta este visul; acum voi spune și interpretarea lui înaintea împăratului.
37 Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat o împărăție, putere, tărie și glorie.
38 El ți-a dat în mâini pe oameni, oriunde locuiesc ei, ți-a dat fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate. Tu ești deci capul de aur!
39 După tine se va ridica pe pământ o împărăție mai neînsemnată decât a ta și apoi o a treia împărăție, a bronzului, care va avea stăpânire peste tot pământul.