Daniel 2:43-49 NTR

43 După cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, tot așa și ei își vor amesteca neamul cu ceilalți oameni, însă nu vor rămâne uniți, așa cum nici fierul nu se poate uni cu lutul.

44 În zilele acestor împărați însă, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție veșnică, care nu va fi distrusă niciodată și care nu va fi lăsată în mâinile altui popor. Ea va sfărâma și va pune capăt tuturor celorlalte împărății, însă ea va dăinui veșnic.

45 Aceasta înseamnă piatra care ai văzut că a fost desprinsă din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel Mare a făcut deci cunoscut împăratului ce va fi în viitor. Visul este adevărat, iar interpretarea lui este vrednică de încredere.

46 Atunci împăratul Nebucadnețar a căzut cu fața la pământ și i-a adus omagii lui Daniel. El a poruncit să i se ofere un dar de mâncare și miresme.

47 Împăratul i-a zis lui Daniel: – Cu adevărat Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Stăpânul împăraților și Cel Ce descoperă misterele, căci ai putut să descoperi misterul acesta!

48 Apoi împăratul l-a înălțat pe Daniel, i-a dat daruri multe și bogate, l-a pus conducător peste toată provincia Babilonului și l-a făcut înalt demnitar, dându-i autoritate peste toți înțelepții Babilonului.

49 Daniel l-a rugat pe împărat să-i numească pe Șadrak, pe Meșak și pe Abed-Nego în slujba de administratori ai provinciei Babilonului. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.