7 Atunci au venit magicienii, descântătorii, astrologii și ghicitorii, le-am spus visul, dar ei n-au putut să-mi dea interpretarea.
8 La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele zeului meu, și care are în el duhul sfinților zei. I-am povestit și lui visul, zicându-i:
9 – Beltșațare, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților zei și că pentru tine nici un mister nu este greu. Iată viziunile pe care le-am văzut în visul meu; spune-mi interpretarea lor!
10 Iată viziunile din mintea mea pe care le-am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare.
11 Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ.
12 Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Din el era hrănită orice făptură.
13 Am continuat să mă uit în viziunile care-mi treceau prin minte în timp ce eram în patul meu, și iată că din ceruri a coborât un străjer, o făptură sfântă.