Daniel 5:6-12 NTR

6 Atunci împăratul a pălit la față și gândurile l-au îngrozit atât de tare, încât i-au slăbit încheieturile coapselor, iar genunchii i s-au izbit unul de altul.

7 Împăratul a strigat cu glas tare să fie aduși descântătorii, astrologii și ghicitorii. Împăratul le-a zis înțelepților Babilonului astfel: „Oricine va citi scrierea aceasta și-mi va spune interpretarea ei, va fi îmbrăcat în purpură, va avea un lanț de aur la gât și va fi al treilea la conducerea împărăției.“

8 Au intrat toți înțelepții Babilonului, dar nu au putut nici să citească scrierea și nici să facă cunoscută împăratului interpretarea ei.

9 Atunci împăratul Belșațar s-a îngrozit și mai tare, a pălit la față, iar nobilii au rămas înmărmuriți.

10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și ale nobililor lui, a intrat în sala de ospăț și a zis: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te înspăimânte gândurile tale și să nu pălești la față!

11 Există în împărăția ta un om care are în el duhul sfinților zei și despre care, pe vremea tatălui tău, s-a descoperit că are lumină, agerime și o înțelepciune ca înțelepciunea zeilor. Împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, l-a pus căpetenie peste magicieni, peste descântători, peste astrologi și peste ghicitori,

12 deoarece s-au găsit în el, adică în Daniel – numit de împărat și Beltșațar – un duh deosebit, știință și agerime în interpretarea viselor, în deslușirea enigmelor și în dezlegarea lucrurilor încâlcite. Acum dar, să fie chemat Daniel și el îți va spune interpretarea!“