1 În primul an de domnie al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis și i-au trecut prin minte viziuni, în timp ce dormea. La urmă, Daniel a scris visul și a povestit lucrurile care aveau însemnătate.
2 Daniel a spus astfel: „În timpul vedeniei mele de noapte, m-am uitat și iată că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe marea cea mare.
3 Și patru fiare mari, diferite una de cealaltă, au ieșit din mare.
4 Prima semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat până când i-au fost smulse aripile, a fost ridicată de la pământ, a stat în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om.