13 M-am uitat în timpul viziunilor mele de noapte și iată că pe norii cerului venea Cineva Care era ca un fiu al omului. El S-a apropiat de Cel Îmbătrânit de Zile și a fost adus înaintea Acestuia.
14 Lui I s-a dat stăpânirea, onoarea și Împărăția, ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de orice limbă! Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, care nu va trece, iar Împărăția Lui nu va fi distrusă niciodată!
15 Eu, Daniel, m-am tulburat în duhul meu, și viziunile din mintea mea m-au înspăimântat.
16 M-am apropiat de unul dintre cei ce stăteau în preajmă și i-am cerut adevărul cu privire la toate acestea. El mi-a vorbit și mi-a făcut cunoscută interpretarea acestor lucruri:
17 „Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ.
18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi Împărăția și o vor stăpâni pe vecie, pentru veci de veci.“
19 Apoi am dorit să mă lămuresc cu privire la fiara a patra, care era diferită de toate celelalte și nespus de înfricoșătoare; avea colți de fier și gheare de bronz, devora, sfărâma și călca resturile în picioare.