20 Am dorit să mă lămuresc și cu privire la cele zece coarne de pe capul ei, precum și cu privire la celălalt corn care ieșise și dinaintea căruia căzuseră trei, acel corn care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie și o înfățișare mai impunătoare decât a celorlalte.
21 M-am uitat iarăși și am văzut cum cornul acela a făcut război cu sfinții și a putut să-i biruiască,
22 până când a venit Cel Îmbătrânit de Zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt și până când a sosit vremea când sfinții au luat în stăpânire Împărăția.
23 Iată ce mi-a zis: „Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea va fi diferită de toate celelalte împărății; va devora tot pământul, îl va călca în picioare și-l va sfărâma.
24 Iar cele zece coarne sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta. După ei se va ridica un altul, dar el va fi diferit de predecesorii săi și îi va umili pe trei împărați.
25 El va rosti cuvinte jignitoare împotriva Celui Preaînalt și îi va asupri pe sfinții Celui Preaînalt. Se va gândi să schimbe vremurile hotărâte prin lege, iar sfinții vor fi dați în mâna lui o vreme, vremuri și o jumătate de vreme.
26 Dar va fi o judecatăși i se va lua stăpânirea, ca să fie distrusă și nimicită pentru totdeauna.