20 Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, îi înfățișează pe împărații Mediei și Persiei.
21 Țapul cel aprig este împăratul Greciei. Cornul cel mare, care era între ochii lui, este primul împărat.
22 Faptul că acest corn a fost frânt și că în locul lui s-au ridicat altele patru înseamnă că din neamul aceasta se vor ridica patru împărății, dar nu vor avea puterea ei.
23 La sfârșitul domniei lor, când păcatele răzvrătiților vor fi la culme, se va ridica un împărat semețși iscusit în uneltiri.
24 El va fi puternic, dar nu prin propria-i putere; va face pustiiri de necrezut și va reuși în ceea ce va face. Îi va nimici pe cei puternici și pe poporul sfinților.
25 Datorită vicleniei lui, va face înșelăciunea să biruiască prin mâna lui și apoi se va mândri în inima lui. Va distruge pe mulți care se credeau în siguranță și va sta chiar împotriva Căpeteniei căpeteniilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâini omenești.
26 Cât despre viziunea cu serile și diminețile, care ți s-a spus, ea este adevărată. Tu însă tăinuiește viziunea, căci este cu privire la niște zile îndepărtate“.