9 La Stăpânul, Dumnezeul nostru, este însă mila și iertarea, cu toate că împotriva Lui ne-am răzvrătit!
10 N-am ascultat de glasul Domnului , Dumnezeul nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le-a dat prin slujitorii Săi, profeții.
11 Tot Israelul a încălcat Legea Ta și astfel s-a îndepărtat, refuzând să asculte de glasul Tău. De aceea s-au revărsat peste noi blestemul și jurământul care au fost scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am păcătuit.
12 El Și-a împlinit astfel cuvântul pe care-l rostise împotriva noastră și împotriva conducătorilor noștri care ne judecau, aducând peste noi o așa mare nenorocire, încât ceea ce i s-a întâmplat Ierusalimului nu s-a mai întâmplat nicăieri sub ceruri.
13 După cum este scris în Legea lui Moise, așa a venit peste noi toată nenorocirea aceasta, iar noi nu ne-am rugat Domnului , Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la fărădelegile noastre și să luăm aminte la adevărul Tău.
14 De aceea, DOMNUL a avut grijă să aducă nenorocirea aceasta peste noi, căci DOMNUL , Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrările pe care le-a făcut, dar noi nu am ascultat de glasul Lui.
15 Acum, Stăpâne, Dumnezeul nostru, Tu, Care l-ai scos pe poporul Tău din țara Egiptului cu brațul Tău cel puternic și Care Ți-ai făcut un Nume, așa cum este și astăzi, noi am păcătuit și am fost răi.