Mica 5 NTR

Promisiunea Conducătorului din Betleem

1 Acum însă strânge-ți oștirea, fiică înconjurată de războinici, căci suntem sub asediu! Ei îl vor lovi cu toiagul peste obraz pe judecătorul lui Israel!

2 „Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești neînsemnat printre miile lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel Ce va fi Conducător în Israel, Cel a Cărui origine este din vechime, chiar din zilele veșniciei.

3 De aceea El îi va abandona până la vremea când cea care trebuie să nască va naște. Apoi, rămășița fraților Săi se va întoarce la israeliți.

4 El se va înfățișa și va păstori poporulîn puterea Domnului , în toată maiestatea Numelui Domnului , Dumnezeul Său. Și ei vor locui liniștiți, căci atunci El va fi măreț până la marginile pământului!

5 El va fi pacea lor! Când asirianul va invada țara noastră și va pătrunde în citadelele noastre, vom ridica împotriva lui șapte păstori, chiar opt conducători.

6 Ei vor păstori țara Asiriei cu sabia, iar țara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă. El ne va izbăvi de asirian când acesta va invada țara noastră și va pătrunde în hotarul nostru.

Rămășița lui Iacov, restaurată și purificată

7 Atunci rămășița lui Iacov va fi, în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul , ca ploaia măruntă de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu stă după fiii oamenilor.

8 Atunci rămășița lui Iacov va fi printre neamuri, în mijlocul multor popoare, ca leul între fiarele pădurii, ca un leu tânăr în turmele de oi, care trece și calcă în picioare, care sfâșie, fără ca cineva să poată izbăvi.

9 Mâna îți va fi ridicată peste dușmanii tăi și toți vrăjmașii tăi vor fi nimiciți!

10 În ziua aceea, zice Domnul , îți voi nimici caii din mijlocul tău și-ți voi distruge carele,

11 îți voi nimici cetățile din țară și-ți voi dărâma toate fortificațiile,

12 îți voi nimici vrăjitoriile din mână și nu se vor mai găsi la tine oameni care ghicesc,

13 îți voi nimici idolii și stâlpii sacri din mijlocul tău și nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale,

14 îți voi dezrădăcina așerele din mijlocul tău și-ți voi nimici cetățile.

15 Apoi, mă voi răzbuna cu mânie și furie pe neamurile care nu M -au ascultat.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7