3 De aceea El îi va abandona până la vremea când cea care trebuie să nască va naște. Apoi, rămășița fraților Săi se va întoarce la israeliți.
4 El se va înfățișa și va păstori poporulîn puterea Domnului , în toată maiestatea Numelui Domnului , Dumnezeul Său. Și ei vor locui liniștiți, căci atunci El va fi măreț până la marginile pământului!
5 El va fi pacea lor! Când asirianul va invada țara noastră și va pătrunde în citadelele noastre, vom ridica împotriva lui șapte păstori, chiar opt conducători.
6 Ei vor păstori țara Asiriei cu sabia, iar țara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă. El ne va izbăvi de asirian când acesta va invada țara noastră și va pătrunde în hotarul nostru.
7 Atunci rămășița lui Iacov va fi, în mijlocul multor popoare, ca roua de la Domnul , ca ploaia măruntă de pe iarbă, care nu așteaptă pe nimeni și care nu stă după fiii oamenilor.
8 Atunci rămășița lui Iacov va fi printre neamuri, în mijlocul multor popoare, ca leul între fiarele pădurii, ca un leu tânăr în turmele de oi, care trece și calcă în picioare, care sfâșie, fără ca cineva să poată izbăvi.
9 Mâna îți va fi ridicată peste dușmanii tăi și toți vrăjmașii tăi vor fi nimiciți!