1 Mai bine o coajă de pâine uscată, mâncată în pace și în liniște, decât o casă plină de petreceri și cu ceartă.
2 Un sclav înțelept va domni peste un fiu care aduce rușine și va avea parte de moștenire ca unul din frați.
3 Creuzetul este pentru argint și cuptorul pentru aur, dar Cel Ce testează inima este DOMNUL.
4 Cel ce face răul ascultă de buzele înșelătoare și cel mincinos dă atenție limbii răutăcioase.
5 Cine îl batjocorește pe sărac Îl disprețuiește pe Creatorul lui; cine se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit.