Proverbe 20 NTR

1 Vinul este batjocoritor și băutura tare este gălăgioasă; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.

2 Teroarea pe care o insuflă regele este ca răcnetul unui leu; cine îi provoacă mânia își pierde viața.

3 Este o onoare pentru om să evite certurile, dar orice nebun se arată gata de ceartă.

4 Leneșul nu ară toamna, așa că nu va găsi nimic la seceriș.

5 Sfaturile inimii unui om sunt ca niște ape adânci, dar cel priceput știe să scoată din ele.

6 Mulți oameni pretind că au bunătate, dar cine poate găsi un om credincios?

7 Cel drept umblă în integritatea lui; binecuvântați îi sunt copiii după el!

8 Când regele stă pe tronul lui ca să judece, spulberă orice rău cu privirea lui.

9 Cine poate spune: „Mi-am păstrat inima curată, sunt curat și fără păcat.“?

10 Greutățile diferite și măsurile diferite sunt ambele o urâciune înaintea Domnului.

11 Chiar și un copil se face cunoscut prin faptele lui, dacă purtarea lui este curată și dreaptă.

12 Urechea care aude și ochiul care vede, DOMNUL le-a făcut pe amândouă!

13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac! Deschide ochii și te vei sătura de mâncare!

14 „Nu-i bun, nu-i bun!“, spune cumpărătorul, și, plecând, se laudă cu ce a cumpărat.

15 Aur și mărgăritare sunt din abundență, dar buzele care răspândesc cunoștința sunt un giuvaier prețios.

16 Ia-i haina celui ce a girat pentru un străin și ține-o garanție dacă a girat pentru o străină!

17 Mâncarea obținută prin înșelătorie este dulce omului, dar, după aceea, gura lui va fi plină de pietriș.

18 Planurile se pun la cale prin sfat; deci, fă războiul prin sfaturi înțelepte!

19 Cel ce umblă cu bârfe dezvăluie gânduri tainice; de aceea nu te asocia cu omul care vorbește prea mult.

20 Dacă un om își blestemă tatăl sau mama, i se va stinge candela în negura nopții.

21 O moștenire câștigată repede la început nu va fi binecuvântată la sfârșit.

22 Nu spune: „Îi voi întoarce eu acest rău!“ Nădăjduiește în DOMNUL, și El te va scăpa!

23 Greutățile diferite sunt o urâciune înaintea Domnului și cântarul înșelător nu Îi este plăcut.

24 Pașii omului sunt îndrumați de DOMNUL. Cum și-ar putea înțelege omul propria-i cale?

25 Este o capcană pentru om să facă în pripă o promisiune sfântă și abia mai târziu să se gândească la jurămintele făcute.

26 Un rege înțelept îi spulberă pe cei răi și trece cu roata de treierat peste ei.

27 Suflarea omului este o candelă a DOMNULUI , care cercetează toate odăile ființei lui.

28 Îndurarea și credincioșia îl protejează pe rege și, prin bunătate, tronul lui este în siguranță.

29 Gloria tinerilor este puterea lor, iar perii albi sunt cinstea bătrânilor.

30 Loviturile și rănile curăță răul și bătăile curăță odăile ființei.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31