2 Când o țară este răzvrătită, are mulți conducători, dar cu un om priceput și cunoscător stabilitatea este menținută.
3 Un om sărac care-i asuprește pe cei sărmani este ca o ploaie torențială care aduce lipsă de hrană.
4 Cei ce părăsesc Legea îi laudă pe cei răi, dar cei ce păzesc Legea îi confruntă.
5 Oamenii răi nu înțeleg justiția, dar cei ce caută pe DOMNUL o înțeleg în totalitate.
6 Mai bine un sărac care umblă în integritatea lui, decât un bogat ale cărui căi sunt corupte.
7 Cel ce păzește Legea este un fiu priceput, dar cel ce se însoțește cu cei lacomi își face de rușine tatăl.
8 Cine își înmulțește averea prin dobândă excesivă strânge pentru cel milos față de săraci.