18 Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineață, să ne desfătăm în dragoste!
19 Căci bărbatul nu este în casa lui, a plecat într-o călătorie lungă.
20 A luat cu el punga cu argint și nu va veni la casa lui până la lună nouă.“
21 Ea l-a convins prin cuvinte stăruitoare și l-a sedus cu buzele ei lingușitoare.
22 Deodată, el a urmat-o, ca un bou care este dus la înjunghiere, ca un cerb care aleargă spre laț
23 până când săgeata îi va străpunge ficatul, ca o pasăre ce se repede în capcană fără să știe că o va costa viața.
24 Și acum, fiilor, ascultați-mă și fiți atenți la ce vă spun!