9 Îndrumă-l pe cel înțelept, și el va fi și mai înțelept! Învață-l pe cel drept, și el va adăuga la învățătura lui.
10 „Frica de DOMNUL este începutul înțelepciunii, și cunoașterea Celui Sfânt este pricepere.
11 Prin mine ți se vor înmulți zilele și îți vor spori anii vieții.
12 Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept; dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi.“
13 Femeia „Prostie“ este gălăgioasă, nesăbuită și nu știe nimic.
14 Ea stă la ușa casei ei, pe un scaun, chiar în locul cel mai înalt al cetății,
15 ca să-i anunțe pe trecătorii care merg drept pe calea lor: