1 Pe vremea când judecau judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului.
2 Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.
3 Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei.
4 Aceștia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani,
5 cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său.
6 Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei, pentru că a aflat că Domnul i-a cercetat poporul și i-a dat din nou hrană.
7 Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au pornit la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8 La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei: – Plecați! Întoarceți-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să se poarte față de voi cu bunătatea cu care și voi v-ați purtat față de cei ce au murit și față de mine!
9 Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț! Apoi le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.
10 – Venim și noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.
11 – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceți-vă! De ce să veniți cu mine? Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soții voștri?
12 Întoarceți-vă, copilele mele! Plecați! Eu sunt prea bătrână să mai am un soț. Chiar dacă aș zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aș fi în noaptea aceasta cu un bărbat și aș naște fii,
13 ați aștepta voi până se vor face mari? Vă veți păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi, căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea!
14 Nurorile au început iarăși să plângă. Orpa și-a sărutat soacra de rămas bun și a plecat, dar Rut s-a ținut de ea.
15 – Cumnata ta s-a întors la poporul ei și la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te și tu după cumnata ta!
16 – Nu stărui să te părăsesc și să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi tu, vreau să merg și eu, unde locuiești tu, vreau să locuiesc și eu; poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu.
17 Unde vei muri tu, voi muri și eu și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea dacă altceva decât moartea mă va despărți de tine!
18 Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel.
19 Au plecat amândouă și au călătorit împreună până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mișcare din pricina lor. – Aceasta este Naomi?! se întrebau femeile.
20 – Nu mă mai numiți Naomi, le-a răspuns ea, ci numiți-mă Mara, pentru că Cel Atotputernic m-a amărât mult.
21 Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?
22 Așa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.