1 „Cereți de la Domnul ploaie, ploaie târzie! Domnul este Cel Ce face norii de furtună; El dă ploaie îmbelșugată oamenilorși fiecăruia îi dă un câmp roditor.
2 Căci terafimii rostesc lucruri nelegiuite, iar ghicitorii văd minciuni; visătorii spun visuri care sunt falseși mângâie cu nimicuri. De aceea, poporul rătăcește ca o turmă, suferă pentru că nu este nici un păstor.
3 Mânia Mea s-a dezlănțuit împotriva păstorilor și îi voi pedepsi pe țapi; căci Domnul Oștirilor Își cercetează turma, Casa lui Iuda, și o va face asemenea calului Său maiestuos în luptă.
4 Din Iuda va ieși piatra din capul unghiului, din el va ieși țărușul, din el va ieși arcul de război, din el vor ieși toți conducătorii laolaltă!
5 Ei vor fi ca vitejii care bătătoresc noroiul ulițelor în luptă! Ei se vor lupta, căci Domnul este cu ei, și îi vor face de rușine pe călăreți!
6 Voi întări Casa lui Iuda și voi izbăvi Casa lui Iosif! Îi voi aduce înapoi, pentru că Îmi este milă de ei și vor fi ca și cum nu i-aș fi respins, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, și Eu le voi răspunde!