Zaharia 2 NTR

A treia viziune: omul cu funia de măsurat

1 Apoi mi-am ridicat ochii, m-am uitat și am văzut un om care avea în mână o funie de măsurat.

2 L-am întrebat: – Unde te duci? El mi-a răspuns: – Să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.

3 Atunci îngerul care vorbea cu mine s-a îndepărtat, iar un alt înger a venit să-l întâlnească.

4 Acesta i-a zis: «Aleargă la tânărul acesta și spune-i că Ierusalimul va fi locuit ca o cetate fără ziduri, din pricina mulțimii oamenilor și a animalelor din mijlocul lui.

5 Eu Însumi voi fi un zid de foc împrejurul lui, zice Domnul, și voi fi slava din mijlocul lui.»

6 «Repede! Repede! Fugiți din țara din nord, zice Domnul. Căci v-am împrăștiat ca pe cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.»

7 «Repede! Scapă, Sioane, tu, care locuiești la fiica Babilonului!

8 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor: ‘După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit, căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui!

9 Prin urmare, iată, Îmi ridic mâna împotriva lor și vor deveni pradă pentru înșiși sclavii lor! Și veți ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis!’»

10 «Strigă de bucurie și veselește-te, fiică a Sionului, căci iată că Eu vin și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.

11 Multe neamuri se vor alătura Domnului în ziua aceea și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău și astfel vei ști că Domnul Oștirilor M-a trimis la tine.

12 Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moștenire din ținutul sfânt, și va alege iarăși Ierusalimul!

13 Orice făptură să tacă înaintea Domnului , căci El S-a ridicat din locuința Lui cea sfântă!»

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14