6 Iar când mâncați și beți, oare nu pentru voi înșivă mâncați și beți?
7 Nu sunt acestea cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin profeții din vechime, când Ierusalimul era locuit și în pace, alături de cetățile din jurul lui, iar Neghevul și zona deluroasă erau și ele locuite?»“
8 Cuvântul Domnului a venit din nou la Zaharia și i-a zis:
9 „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Înfăptuiți judecată dreaptă și fiecare să arate bunătate și milă față de semenul său!
10 Nu asupriți pe văduvă sau pe orfan, nici pe străin sau pe sărac și nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva semenului său!»
11 «Dar ei au refuzat să asculte, și-au întors spatele cu încăpățânare și și-au astupat urechile ca să n-audă!
12 Și-au făcut inima tare ca diamantul, ca să n-asculte Legea și cuvintele pe care le trimitea Domnul Oștirilor prin Duhul Său, prin profeții din vechime. Și astfel a venit o mare mânie de la Domnul Oștirilor.