15 tot așa și acum, în zilele acestea, plănuiesc să fac bine din nou Ierusalimului și Casei lui Iuda! Nu vă fie frică!
16 Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceți: fiecare să spună semenului său adevărul! Să judecați la porțile voastre pe temeiul adevărului și al dreptății depline!
17 Să nu gândiți rău în inima voastră împotriva semenului vostru și să nu iubiți jurământul fals, căci toate acestea sunt lucruri pe care Eu le urăsc, zice Domnul. ’»“
18 Cuvântul Domnului Oștirilor a venit la mine și mi-a zis:
19 „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie și de veselie și sărbători plăcute! Iubiți deci adevărul și pacea!»
20 Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Vor veni din nou popoare și locuitori ai multor cetăți!
21 Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă și vor zice: ‘Haideți să mergem să ne rugăm Domnului și să-L căutăm pe Domnul Oștirilor! Voi merge chiar eu însumi!’