19 „Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie și de veselie și sărbători plăcute! Iubiți deci adevărul și pacea!»
20 Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Vor veni din nou popoare și locuitori ai multor cetăți!
21 Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă și vor zice: ‘Haideți să mergem să ne rugăm Domnului și să-L căutăm pe Domnul Oștirilor! Voi merge chiar eu însumi!’
22 Vor veni multe popoare și neamuri puternice să-L caute pe Domnul Oștirilor în Ierusalim și să se roage Domnului! »
23 Așa vorbește Domnul Oștirilor: «În zilele acelea, zece oameni din orice limbă a neamurilor vor apuca un iudeu de poala hainei, îl vor apuca și-i vor zice: ‘Vrem să mergem cu voi, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu voi!’»“