7 Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Iată, îl voi izbăvi pe poporul Meu din țara de la răsărit și din țara de la asfințitul soarelui!
8 Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului! Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, cu credincioșie și cu dreptate!»
9 De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor: «Întăriți-vă mâinile, voi care ascultați în aceste zile cuvintele rostite prin gura profeților, care au vorbit în ziua când temelia Casei Domnului Oștirilor a fost pusă pentru zidirea Templului!
10 Căci înainte de aceste zile nu exista răsplată nici pentru om, nici pentru animale și, din cauza dușmanului, cei ce se duceau și veneau nu aveau pace. Îi stârnisem pe toți oamenii împotriva semenilor lor!
11 Dar acum nu-i voi mai face rămășiței acestui popor ca în trecut, zice Domnul Oștirilor,
12 ci vor semăna în pace, vița își va da rodul, pământul își va da recolta iar cerurile își vor lăsa roua să cadă. Toate acestea le voi da în stăpânirea rămășiței acestui popor.
13 Și, așa cum ați fost un blestem printre neamuri, Casă a lui Iuda și Casă a lui Israel, tot astfel vă voi mântui și veți fi o binecuvântare! Nu vă fie frică deci, ci întăriți-vă mâinile!