6 Slujiți-le nu numai cînd sînteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu.
7 Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
8 căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.
9 Și voi, stăpînilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii cari știți că Stăpînul lor și al vostru este în cer, și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului.
10 Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.
11 Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea pept împotriva uneltirilor diavolului.
12 Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii și sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutății cari sînt în locurile cerești.