9 Necaz și strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.
10 Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.
11 Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.
12 Toți ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecați după lege.
13 Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți.
14 Cînd Neamurile, măcar că n’au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n’au o lege, își sînt singuri lege;
15 și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gîndurile lor, cari sau se învinovățesc sau se desvinovățesc între ele.