1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor,
2 că simt o mare întristare, și am o durere necurmată în inimă.
3 Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.
4 Ei sînt Israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele,
5 patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!
6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;
7 și, măcar că sînt sămînța lui Avraam, nu toți sînt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămînță, care-ți va purta numele.“
8 Aceasta însemnează că nu copiii trupești sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinței sînt socotiți ca sămînță.
9 Căci cuvîntul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.“
10 Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru Isaac.
11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, –
12 s’a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic“,
13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.“
14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!
15 Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.“
16 Așa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
17 Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, și pentruca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.“
18 Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.
19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?“
20 Dar, mai de grabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?“
21 Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaș frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară?
22 Și ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mînia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mîniei, făcute pentru peire;
23 și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?
24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci și dintre Neamuri,
25 după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu», pe cel ce nu era poporul Meu, și «prea iubită», pe cea care nu era prea iubită.
26 Și acolo unde li se zicea: «Voi nu sînteți poporul Meu», vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.“
27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:„Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mîntuită.
28 Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pămînt cuvîntul Lui.
29 Și, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînță, am fi ajuns ca Sodoma, și ne-am fi asemănat cu Gomora.“
30 Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea și anume neprihănirea care se capătă prin credință;
31 pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n’a ajuns la Legea aceasta.
32 Pentruce? Pentru că Israel n’a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s’au lovit de piatra de poticnire,
33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, și o stîncă de cădere: și cine crede în El, nu va fi dat de rușine.“