25 Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credința în sîngele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;
26 pentruca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel în cît, să fie neprihănit, și totuș să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
27 Unde este dar pricina de laudă? S’a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinței.
28 Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii.
29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este și al Neamurilor? Da, este și al Neamurilor;
30 deoarece Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur.
31 Deci, prin credință desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.